fbpx

Descriere obiective turistice - circuit Cracovia - Auschwitz - Wieliczka - Bratislava

  1. Catedrala Sf. Elisabeta Kosice

Catedrala Sf. Elisabeta, situată în Kosice este considerată unul dintre cele mai impresionante monumente istorice și de factură religioasă, fiind totodată cea mai mare catedrală din Slovacia. Ridicată în secolul  al-XIII-lea, catedrala măsoara 59 m înălțime și 60 m lungime. Una dintre cele mai mari catedrale în stil gotic de pe continentul european, catedrala este construită în cinstea Elisabetei de Ungaria considerată patroana armatelor de mercenari. Interiorul catedralei este alcătuit din trei altare: altarul principal care o înfățișează pe Sf. Elisabeta, un altar gotic reprezentând-o pe Sf. Fecioară Maria și cel de-al treilea altar reprezentându-l pe Sf. Anton, ocrotitor al poporului catolic.

  1. Mina de sare Wieliczka

Mina de sare Wieliczka, situată în orașul Wieliczka, în sudul Poloniei a fost ridicată în secolul al-XIII-lea și a produs sare de masa în scop comercial până în 1996 din cauza prețurilor mici la nivel global ale sării. Salina include numeroase statui sculptate în stare reprezentând persolnalități ale vieții politice și de factură religioasă din Polonia, o catedrală și trei mici capele destinate rugăciunii. Sala Kunegunda este de departe unul dintre cele mai atractive datorită diverselor sculpturi asemeni unor pitici care lucrează în mină, reprezentând totodată o manisfestare a recunoștiinței față de mineri și folclorului de origine poloneză.

 

  1. Castelul Wawel

Castelul Wawel, situat în Cracovia, sudul Poloniei a fost ridicat în secolul al-XIII-lea din ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare. La începutul secolului al XVI-lea, Regele Sigismund I alături de soția sa, au renovat castelul transformându-l într-un splendid palat de factură renascentistă. După primul război mondial, s-a hotărât ca acest castel să devină o clădire reprezentativă fiind utilizată de guvernator, iar mai apoi de președintele Poloniei. Ulterior, castelul Wawel și-a căpătat statutul de muzeu national, aici fiind adăpostite Bijuteriile Coroanei, dar și importante artefacte precum pălăria și sabia dată lui Ioan Sobieski de papă după Bătălia de la Viena.

  1. Centrul Vechi din Cracovia

Centrul Vechi din Cracovia a reprezentat centrul vieții politice din Polonia, între anii 1038-1596 cât timp regele Sigismund al III-lea Vasa a avut reședința la Cracovia.  Centrul istoric, parte a primului cartier administrativ al orașului, este printre primele situri înregistrate pe Lista Patrimoniului UNESCO, și se distinge Rynek Glowny, cea mai mare piață medievală din spațiul european. Printre atracțiile principale situate în centrul vechi se numără Bazilica Sf. Maria, Biserica Sf. Wojciech, precum și Hala Postăvarilor cu Galeria Națională de Artă la etaj.

 

  1. Lagarul de concentrare Auschwitz – Birkenau

Lagărul de concentrare Auschwitz – Birkenau este cunoscut ca cel mai mare lagăr de concentrare și exterminare al Germaniei naziste, fiind construit în apropierea orașului Auschwitz, în sudul Poloniei. Auschwitz reprezintă un element major în istoria Poloniei datorită evenimentelor petrecute în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Aici au fost exterminați cel puțin 1,1 milioane de oameni dintre care peste 90% erau evrei. Unul dintre principalele motive pentru care s-a ales această locație a fost existența unui nod de cale ferată foarte dezvoltat, însumând 44 de linii de cale ferată, cu care se deportau evreii aduși în vagoane destinate pentru transportul vitelor.

 

  1. Centrul Vechi din Bratislava

Centrul Vechi din Bratislava reprezintă unul dintre cartierele orașului Bratislava, Slovacia. Printre atracțiile orașului vechi se numără Castelul Bratislava, Biserica Sf. Treime, Catedrala Sf. Martin, Monumentul Slavin, precum și Palatul de Vară al Arhiepiscopului. Printre clădirile importante ce merită a fi menționate sunt Ministerul Culturii și Ministerul Justiției, precum și Teatrul Național Slovac, cea mai veche clădire cultură din oraș.

  1. Castelul Buda

Castelul Buda denumit și Castelul Regal a fost ridicat în secolul al-XIV-lea, pe un deal în apropiere de Sectorul Castelului. Acesta a servit ca și reședință a regilor ungari din Budapesta. După recuperarea fortăreței de sub suveranitate otomană, castelul a fost restaurat în profunzime, deoarece multe ziduri, clădiri și turnuri au fost transformate în ruine de loviturile de tun în timpul Asediului Budei. Castelul Buda a reprezentat ultimul bastion al forțelor Axei din Regatul Ungariei în timpul asediului din Budapesta în anii1944-1945. Lupta cu armata sovietică a transforamt din nou Castelul Buda în ruină, maghiarii eșuând lamentabil în bătălia cu rușii.  În anul 1987, castelul a fost înregistrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 

  1. Bastionul Pescarilor

Bastionul Pescarilor, situat pe marginea cartierului Várkerület, pe malul drept al Dunării, a fost ridicat între anii 1895-1902 de către arhitectul Frigyes Schulek. Numele terasei construite în stil neogotic provine de la breasla pescarilor care a fost responsabilă cu apărarea acestei porțiuni a zidurilor orașului în Evul Mediu. Din Bastionul Pescarilor se poate admira Dunărea, Insula Margareta și Pesta, precum și a Dealului Gellért. În apropiere de Bastion se află și statuia ecvestră din bronz, cu basoreliefuri, a regelui Ștefan I al Ungariei, precum și o copie a Statuii Sfântului Gheorghe din Praga.

© Copyright 2016 by Velimed Travel - Made With In Transylvania

SC VELIMED SRL | RO7119433 | J32/169/1995 | Licenta turism nr.150/20.11.2018 | Licenta transport nr: 1059355/ 17.04.2013 | Polita asigurare seria BN nr: 000001926/14.11.2020 City Insurance | Manager agentie: Danciu Flavius | M.D.R.T - 0800.86.82.82 | A.N.P.C. - www.anpc.gov.ro | Politica de confidentialitate - https://velimed.ro/politica-de-confidentialitate/

  • BCR Cluj RON: RO73RNCB0231005539960011
  • BCR Cluj EUR: RO46RNCB0231005539960012
  • BCR Medias RON: RO52RNCB0231005539960001
  • BCR Medias EUR: RO69RNCB0318005539960001